Actiuni document

Practica FibroMax pentru steatoză şi steato-hepatită non alcoolică

In sus cu un nivel
Sumar
FibroMax

FibroTest, SteatoTest şi NashTest sunt teste diagnostice neinvazive pentru steatoză şi steato-hepatită nonalcoolică (diabet zaharat, exces ponderal, hipertrigliceridemie, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială).
Acest articol propune un recapitulativ despre steatoză şi steato-hepatită non alcoolică, leziunile asociate acestora, cât şi despre utilizarea acestor teste diagnostice în rutină.

Steatoza şi steato-hepatita non alcoolică - recapitulativ

Scurt istoric al relaţiei ficat - boli metabolice

În anii '60, s-a demonstrat toxicitatea hepatică datorată consumului excesiv de alcool. Începând cu anii '80 - '90 a fost descris aportul în creştere al hepatitelor virale B şi C la mortalitatea pe plan mondial prin ciroză şi cancer hepatic. După 1990 s-a determinat frecvenţa steatozei metabolice şi s-a identificat riscul cirogen al steato-hepatitei non alcoolice (NASH) la persoanele care prezintă factori metabolici (diabet zaharat, exces ponderal, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială). Steatoza metabolică este cauza cea mai frecventă a anomaliilor bilanţului hepatic standard (transaminaze şi GGT).

Istoria naturală a bolii

Se estimează că 25% din populaţia mondială prezintă steatoză hepatică asociată cu prezenţa a cel puţin un factor de sindrom metabolic: diabet, exces ponderal, hipertrigliceridemie, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială. O mică parte din aceste steatoze (mai puţin de 10%) se poate complica prin necroză şi inflamaţie (NASH), cu fibroză şi deci cu risc de progresie spre ciroză hepatică şi cancer hepatic.

Leziunile hepatice de origine metabolică

Fibroza

Fibroza hepatică este un proces de cicatrizare prin depunerea de ţesut fibros la nivelul ficatului, consecinţa fiind distrugerea parenchimului hepatic, ultimul stadiu evolutiv fiind ciroza.

Scorul METAVIR iniţial creat pentru a stadializa fibroza hepatică în hepatitele cronice virale C şi B, este, în egală măsură, utilizat şi la pacienţii cu boală metabolică a ficatului. Astfel, stadiul F1 este definit ca o fibroză perisinusoidală fără septuri, deoarece debutează în regiunea centrolobulară, spre deosebire de hepatitele virale unde fibroza apare la nivelul spaţiului port .
Scorul METAVIR clasifică fibroza hepatică din boala metabolică a ficatului în 5 stadii :

  • F0 : fără fibroză
  • F1 : fibroză perisinusoidală fără septuri
  • F2 : fibroză portală şi periportală cu rare septuri
  • F3 : fibroză portală şi periportală cu numeroase septuri
  • F4 : ciroză

Steatoza

Steatoza hepatică este o acumulare de trigliceride în hepatocite.
Scorul de steatoză construit plecând de la procentul de hepatocite încărcate cu steatoza citoplasmatică. Scorul variază de la 0 la 100%.

Activitatea necrotico-inflamatorie: steato-hepatita non alcoolică (NASH)

Activitatea (sau gradul) evaluează importanţa leziunilor inflamatorii lobulare, de balonizare a hepatocitului şi necroză.

Scorul pentru steato-hepatită (sau hepatită non alcoolică [NASH]) evaluzează activitatea după o clasificare diagnostică consensuală în 3 categorii pornind de la un scor care combină steatoza, necroza şi inflamaţia ţesutului hepatic (scorul NAS al lui Kleiner) :

  • NAS 0-2 : fără activitate (fără NASH)
  • NAS 3-4 : activitate posibilă (NASH posibilă)
  • NAS 5-8 : activitate certă (NASH certă)

Cele trei teste BioPredictive pentru aceste trei leziuni

FibroTest

FibroTest evaluează stadiul fibrozei hepatice printr-o simplă analiză de sânge .

FibroTest a fost evaluat folosind ca referinţă puncţia-biopsie hepatică, pe 267 de pacienţi cu afecţiuni metabolice non alcoolice şi utilizat în practica clinică la peste 350.000 de pacienţi (2008).

FibroTest are aceeaşi valoare diagnostică indiferent de sex şi de transaminaze.

FibroTest-ul prezintă aceeaşi valoare diagnostică atât pentru stadiile intermediare, cât şi pentru stadiile extreme.

FibroTest a fost validat în diagnosticul de fibroză.
Spre deosebire de hepatita cronică C, Autoritatea Franceză de Sănătate (HAS - La Haute Autorité de Santé) încă nu a recomandat utilizarea FibroTest ca test de primă intenţie pentru evaluarea fibrozei în bolile ficatului legate de metabolism, şi de aceea o reevaluare a recomandărilor HAS în funcţie de ultimele rezultate pozitive publicate este prevăzută în decursul acestui an.

Vizualizaţi FibroTest în acţiune

Interpretare rezultat FibroTest

Rezultatul FibroTest este un scor de la 0 la 1, proporţional cu severitatea fibrozei, fiind prezentat şi sub o formă similară clasificării METAVIR (de la F0 la F4). Pentru facilitarea interpretării vizuale, rezultatul este obligatoriu însoţit de un grafic în culori, pe trei clase de severitate:

  • Verde (minimă sau absentă)
  • Portocaliu (moderată)
  • Roşu (importantă)

Conversia FibroTest-ului în stadii după cele mai utilizate trei clasificări histologice (METAVIR, Knodell şi Ishak) este propusă conform grilei următoare :

FibroTest METAVIR
Stadiu de
fibroză evaluată
Knodell
Stadiu de
fibroză evaluată
Ishak
Stadiu de
fibroză evaluată
0.75-1.00 F4 F4 F6
0.73-0.74 F3-F4 F3-F4 F5
0.59-0.72 F3 F3 F4
0.49-0.58 F2 F1-F3 F3
0.32-0.48 F1-F2 F1-F3 F2-F3
0.28-0.31 F1 F1 F2
0.22-0.27 F0-F1 F0-F1 F1
0.00-0.21 F0 F0 F0


NashTest

NashTest evaluează prin aceeaşi analiză de sânge, activitatea necrotico-inflamatorie de origine metabolică.

NashTest combină markerii serici din FibroTest-ActiTest, adăugându-se transaminazele ASAT, colesterolul total, trigliceridele, glicemia à jeun, ajustate cu greutatea şi înălţimea.

NashTest a fost validat pe 267 subiecţi, folosind ca referinţă puncţia-biopsie hepatică.








Vizualizaţi NashTest în acţiune

Interpretare rezultat NashTest

Rezultatul NashTest este un scor în 3 categorii : fără NASH, NASH posibilă şi NASH certă.

Pentru facilitarea interpretării vizuale, rezultatul este obligatoriu însoţit de un grafic în culori, pe trei clase de severitate:

  • Verde : fără NASH
  • Portocaliu : Nash posibilă
  • Roşu : NASH certă


Instrucţiuni de utilizare FibroMax (FibroTest + SteatoTest + NashTest)

Efectuarea testelor neinvazive este foarte simplă : medicul prescrie o reţetă FibroMax(disponibil pe site).
Pacientul se adresează unui laborator apropiat pentru determinarea celor zece parametri serici. FibroMax combină zece markeri serici ajustaţi cu vârsta, sexul, greutatea şi înălţimea pacientului:

  • Alfa2-Macroglobulină
  • Haptoglobină
  • Apolipoproteină A1
  • Gama-glutamil transpeptidază (GGT)
  • Bilirubină totală
  • TGP / ALAT
  • TGO / ASAT
  • Colesterol Total
  • Trigliceride
  • Glicemia (à jeun - pe nemâncate)

Reţeta tip este disponibilă pe site(descărcaţi reţeta).

Scorurile FibroTest, SteatoTest şi NashTest sunt furnizate împreună pe o foaie de rezultat care cuprinde toate informaţiile. Laboratorul (sau medicul) se conectează la site-ul Internet BioPredictive pentru a calcula testele şi tipăreşte foaia de rezultat care este disponibilă imediat, împreună cu precauţiile de utilizare şi interpretarea rezultatelor.

Precauţii de utilizare, securitate

Un sistem expert analizează fiecare rezultat FibroMax şi parametrii săi pentru a asigura fiabilitatea testului. Peste 95% din teste sunt interpretabile, permiţând un diagnostic eficace al fibrozei, steatozei şi steato-hepatitei. În mai puţin de 5% din cazuri : sistemul expert de control detectează profilul testelor la risc de rezultat fals pozitiv sau fals negativ şi-l semnalează, în clar, pe foaia de rezultat.

Aplicabilitatea şi securitatea integrate testelor



Aplicabilitate
FibroTest : 95-99%

FibroTest are un rezultat fiabil în 95-99% din cazuri. Este validat pentru următoarele patologii : (publicaţii ştiinţifice disponibile)

  • Hepatită cronică C
  • Hepatită cronică B
  • Hepatită cronică C sau B cu co-infecţie HIV
  • Bolile alcoolice ale ficatului (steatoza şi steato-hepatita)
  • Steatoza şi steato-hepatita non alcoolică (diabet, obezitate, hiperglicemie, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială).

Testul este solid, fiind validat inclusiv pentru următoarele populaţii speciale :

  • Subiecţi de peste 65 de ani
  • Copii
  • Pacienţi cu insuficienţă renală şi transplantaţi renali
  • Hemofili
  • Pacienţi cu boală cronică inflamatorie
  • Populaţia generală

Testele nu sunt interpretabile la doar 1-5% din subiecţi.

  • Hepatită acută (de exemplu: hepatită acută virală A, B, C, D, E ; hepatită medicamentoasă)
  • Colestază extrahepatică (de exemplu : cancer al pancreasului, litiază de coledoc)
  • Hemoliză severă (de exemplu : anumite proteze valvulare cardiace)
  • Sindrom Gilbert cu bilirubină neconjugată extrem de crescută
  • Sindrom inflamator acut (pe moment este necesară amânarea prelevării serului)

Aceste situaţii sunt detectate de către sistemul nostru de securitate şi sunt clar semnalate pe foaia de rezultat.

Reproductibilitate

BioPredictive autorizează numai analizele efectuate în condiţiile preanalitice şi analitice recomandate, utilizând analizoare şi reactivi validaţi de centrul nostru de referinţă.

Trasabilitate

Sistemele noastre sunt înregistrate la CNIL şi vă garantează anonimatul informaţiilor furnizate. Sistemul de informaţie al BioPredictive oferă în practică trasabilitatea procesului de calcul asigurând angajamentul unui demers de calitate.

FibroMax este util în supravegherea bolilor metabolice non alcoolice hepatice (NAFLD)

Atitudinea medicală şi deciziile terapeutice la pacienţii cu steatoză metabolică non alcoolică a ficatului depind atât de gradul de fibroză indicat prin trei clase de gravitate : verde (minimă), portocaliu (moderată) şi roşu (severă), cât şi de prezenţa unei steato-hepatite non alcoolice asociate.

Comparaţie între FibroTest şi puncţia-biopsie hepatică

Puncţia-biopsie hepatică este un instrument imperfect : astăzi se admite că această procedură prezintă o eroare diagnostică în medie de 30%, datorată : mărimii eşantionului prelevat (între 5 şi 30 mm), cât şi variabilităţii de interpretare inter şi intra-operator; puncţia-biopsie hepatică este un 'Gold Standard' imperfect. Noţiunea de "Gold Standard hepatic perfect" este utopică pentru că implică folosirea în întregime a ficatul pentru a anula orice posibilitate de eroare de diagnostic.

Puncţia-biopsie hepatică prezintă dezavantaje majore : 30% dintre pacienţi acuză dureri, constatându-se 0,6% complicaţii grave şi chiar decese în proporţie de 0,03%. Biopsia nu este potrivită pentru monitorizarea pacienţilor având în vedere că utilizarea acesteia ca test de primă intenţie nu este indicată, cu atât mai puţin repetabilitatea sa.

FibroTest este un test diagnostic neinvaziv (analiză de sânge), uşor de repetat şi echivalent cu o biopsie de 25 mm.

Discordanţele observate între FibroTest şi puncţia-biopsie hepatică sunt, în medie, de 25%. Jumătate din discordanţele observate sunt atribuite unei erori ale biopsiei, de multe ori prea mică, şi cealaltă jumătate atribuite FibroTest-ului.

Puncţie-biopsie FibroTest
  • morbiditate 0.6%
  • mortalitate 0.03%
  • risc nul
  • spitalizare
  • o simplă analiză de sânge
  • laborator de analize medicale de proximitate
  • eroare de eşantionaj
  • lungime aleatorie a fragmentului de biopsie : de la 5 la 30 mm
  • precizia unei analize de biochimie (coeficient de variabilitate < 5%)
  • variabilitate intra şi inter-operator
  • excelentă reproductibilitate inter şi intra-laborator
  • gold standard imperfect : risc de rezultate fals pozitive sau fals negative cu cât fragmentul de biopsie e mai mic
  • valoare diagnostică şi prognostică echivalentă cu cea a unei biopsie de 25 mm lungime
  • greu de repetat
  • uşor de repetat (o simplă analiză de sânge)
  • impracticabilă pe cale intercostală în caz de tulburări de coagulare, ascită
  • contraindicat în insuficienţa respiratorie gravă
  • nu se efectueză în cazul hepatitelor acute, colestazei extrahepatice, hemolizei acute, Sindromului Gilbert cu bilirubină neconjugată extrem de crescută.
  • în caz de sindrom inflamator acut, este de ajuns amânarea efectuării testului
  • raport beneficiu/risc extrem de nefavorabil
  • excelent raport beneficiu/risc
  • permite diagnosticul leziunilor asociate fibrozei cum ar fi activitatea necrotico-inflamatorie, steatoza, supraîncărcarea cu fier, granuloamele şi alte leziuni foarte rare.
  • alte teste neinvazive BioPredictive fac posibil şi diagnosticul leziunilor cel mai frecvent asociate fibrozei : activitatea necrotico-inflamatorie (ActiTest) şi steatoza (Steatotest).

În concluzie, FibroTest are aceeaşi valoare diagnostică ca o puncţie-biopsie hepatică de 25 mm, fiind neinvaziv şi uşor repetabil.

Cifre cheie FibroTest

95 %Aplicabilitate
87,5 %Precizie diagnostică (procentaj de rezultate fals pozitive şi fals negative faţă de histologia hepatică)
0 %Falşi pozitivi într-o populaţie de 1000 de donatori de sânge
0.84Valoarea diagnostică pentru fibroză avansată, evaluată prin aria de sub curbă (AUROC)
0.90Valoarea diagnostică pentru ciroză, evaluată prin aria de sub curbă (AUROC)

Welcome to BioPredictive

Non-invasive liver diagnostic tests.

Learn more

Adresă

BioPredictive
40 rue du Bac
75007 Paris
FRANCE

Tel : +33 1 45 44 30 64
email : contact@biopredictive.com


Alăturaţi-vă nouă

    29-30 jun Control Diabetes National Campaign (Romania; Suceava)
    23-26 oct National Conference of Family Medicine (Bucharest, Romania)
    23-25 oct INBI Matei Bals Institute Days (Bucharest, Romania)
    23-24 oct Days of the Central Military Hospital (Bucharest; Romania)
    5-8 nov The 11th Congress of the Romanian Diabetes (Iasi; Romania)
Upcoming events…
 

Powered by Plone CMS, the Open Source Content Management System

Acest site se conformeaza cu urmatoarele standarde: